O femeie din București s-a aruncat de pe podul de la Cernavodă după ce soțul ei a aflat că are un amant!

Publicat: 06 nov. 2019, 19:56 Autor: Maria Apostol News 3
O femeie din București s-a aruncat de pe podul de la Cernavodă după ce soțul ei a aflat că are un amant!

Un marinar care a văzut-o pe tânăra în vârstă de 34 de ani cum se aruncă de pe pod a reușit s-o scoată din apă la timp, iar acum victima a ajuns în grija medicilor. 

O tânără de 34 de ani s-a aruncat miercuri de pe podul de la Cernavodă în apele Canalului Dunăre-Marea Neagră. Aceasta și-a abandonat mașina, iar apoi s-a aruncat de pe podul înalt. Norocul său a fost că imediat a fost văzută de un marinar de la o navă din zonă.

Acesta a ajuns imediat la tânără și a reușit să o scoată din apă. La fața locului a ajuns imediat un echipaj de Ambulanță care a transportat-o pe aceasta la Spitalul de Urgență din Constanța.

„Femeia este conştientă, în drum spre spital. Nu a vrut să colaboreze momentan. Din primele informaţii, reiese că şi-ar fi abandonat autoturismul la piciorul podului, sensul de mers spre Constanţa, şi s-ar fi aruncat de pe pod, din spusele unui martor. Femeia este din Bucureşti şi are 34 de ani. Ea a fost salvată de un marinar de la o navă din zonă”, au spus reprezentanții IPJ Constanța, potrivit Libertatea.

Potrivit primelor informații, se pare că tânăra a vrut să se sinucidă deoarece soțul ei aflase că ea a avut o aventură cu un alt bărbat.

Publicat: 06 nov. 2019, 19:56 Autor: Maria Apostol News 3
Pe aceeași temă
×